Burse de creație

Este momentul să susținem împreună
scriitori români contemporani!

Burse de creație

„Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.” (Fundația Cărturești)

Batem fierul la conac! powered by Asociația Maria face posibilă desfășurarea programului de burse cu rezidențe de creație găzduite de conacul Petre P. Carp din Țibănești. Oferim scriitorilor o poveste intensă, presărată cu traiul într-un loc viu, în permanentă transformare, unde se întâlnesc moștenirea lui Petre P. Carp cu înfăptuirile prezentului; o poveste despre arhitectură, tradiții creative, despre meșteșuguri de acum și de atunci. Despre un alt mod de a trăi și privi ruralitatea.

Vă invităm să aflați mai multe detalii despre programul de burse aici.

Pentru rezervarea unei rezidențe inedite la conacul Carp, lăsați-ne povestea dvs. pe pagina de contact.

Grafică de George Roșu.

Ștefan Bolea

Scriitor

Ștefan Bolea (n. 1980, Baia Mare) este redactor al revistei Apostrof, redactor-șef al e-revistei EgoPHobia și colaborator al revistei anglo-americane Philosophy Now. Este doctor în filosofie (2012) și doctor în filologie (2017) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este dublu licențiat în Filosofie și Studii Europene și absolvent al unui Master de Studii Americane, bursier Yggdrasil la Universitatea din Oslo, bursier DAAD la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, bursier OeAD la Universitatea din Viena ș.a.

A publicat patru volume de versuri, Război civil, Vinea (2005), Herg Benet (2016), Noaptea instinctelor, Brumar (2009), Gothic, Herg Benet (2011), AntiZeu, Herg Benet (2014), precum și memorialistică ficțională: Caietul Roxanei, Herg Benet (2013), Crux Publishing (2018), Caietul psihopatului, Herg Benet (2015). O carte bazată pe teza sa de doctorat secundă a apărut în engleză cu titlul Reading the Jungian Shadow in 19th-Century Literature (Rowman & Littlefield, 2020).

A obținut douăzeci de premii și distincții la concursuri naționale și internaționale de poezie și proză. A fost, de asemenea, de trei ori finalist al Festivalului de Poezie „Prometheus”. Scrierile sale au fost analizate în volumul Ștefan Bolea – În apele grele ale Rechinului, Junimea (2010). Selecții din textele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, portugheză și ucraineană.

Olga Ștefan

Scriitor

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”.

În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.